Alfabetul tactil al culorilor pentru persoane cu dizabilități, pus în practică prin intermediul Atelierelor de Accesibilitate. Asociația Scripor, locul 1 la Organizația Anului

septembrie 24, 2021

Odată cu implementarea la nivel mondial a alfabetului tactil al culorilor, Asociația Scripor își dorește să “dărâme” o barieră veche, una de care se lovesc persoanele cu diverse tulburări ale vederii, şi anume incapacitatea de a face față tuturor provocărilor din diverse domenii precum educație, alimentație, tehnologie sau sport. Clujeanul Tudor Scripor, inventatorul alfabetului, tinde să-i pună în practică aplicabilitatea și asupra produselor destinate persoanelor nevăzătoare prin intermediul unor Ateliere de Accesibilitate.

După ce Asociația Scripor a fost nominalizată pentru invenția alfabetului tactil al culorilor pentru nevăzători, câțiva reprezentanți au fost invitați pe 13 septembrie în Polonia, la evenimentul World Idol 2021. În cadrul conferinței s-au înmânat trei categorii de premii: personalitatea anului, organizația anului și produsul anului. Datorită recunoașterii oferită din partea comunității internaționale a nevăzătorilor, membrii Asociației s-au văzut răsplătiți pentru întreaga muncă depusă.

“După conferință, au venit la noi nevăzători care ne-au spus că dintre toate proiectele înscrise ei l-au votat pe al nostru. Mi s-a părut foarte frumos din partea lor, deoarece e foarte greu să convingi o comunitate străină că noi facem proiecte cu adevărat utile. Am câștigat locul 1 la Organizația anului cu Asociația Alfabetul Scripor și locul 2 cu Manualul de învățare al alfabetului tactil la produsul anului 2021, la doar 17 voturi diferență de primul loc. De asemenea, am fost prezentați ca Organizația cu cel mai mare impact în comunitatea persoanelor nevăzătoare.

Cred că nici nu a contat din ce țară suntem. Oamenii ne-au votat pentru că și-au dat seama că acesta este un proiect creat pentru comunitate. Până acum noi am pus în practică tot ce am creat, iar în momentul de față suntem în faza de aplicare a alfabetului pe produse special destinate persoanele nevăzătoare. Utilitatea acestui alfabet se va demonstra încă o dată în cadrul Atelierului de Accesibilitate din cadrul competiției internaționale WUKF Karate Championships din Cluj-Napoca”, a explicat pentru Servus Cluj, inventatorul Alfabetului Culorilor pentru nevăzători, Tudor Scripor.

De unde a pornit ideea organizării Atelierelor de Accesibilitate și care este scopul lor

Tudor Scripor susține că Atelierul de Accesibilitate s-a născut din dorința de a trage un puternic semnal de alarmă asupra faptului că România nu are produse și servicii accesibile destinate persoanelor cu dizabilități (persoane în scaune cu rotile, persoane nevăzătoare sau cele cu dizabilități intelectuale). Ele sunt și private de niște drepturi.

La prima ediție a atelierului susținut la Bistrița (Înțelegerea barierelor&Incluziunea socială) au invitat-o special pe Anca Dragu, președintele Senatului: “Doamna Anca Dragu a dat curs din prima invitației noastre. Ba mai mult de atât, ne-a invitat să luăm parte în crearea unei platforme de accesibilizare pentru schimbarea și îmbunătățirea legii 448, cea care se referă la toate persoanele cu dizabilități din România. Am răspuns afirmativ că dorim să facem parte din echipa care să lucreze la această schimbare”, adaugă Tudor.

Atelierul de Accesibilitate, organizat astăzi, 24 septembrie, se va adresa în totalitate domeniului sportiv. Cea de-a treia ediție a atelierului se va îndrepta către industria alimentară: “De exemplu, atât meniurile, cât și ambalajele nu sunt deloc accesibile unei persoane nevăzătoare. Pentru ei este foarte greu să meargă la cumpărături. Aici, nu doar alfabetul tactil al culorile trebuie să contribuie cu ceva, ci marile rețele ale magazinelor. În primul rând, acestea nu au rampe pentru persoanele care se află în scaun cu rotile. De asemenea, site-urile, dar și rețetele nu sunt accesibilizate, iar asta vrem să îmbunătățim”, subliniează inventatorul Alfabetului tactil al culorilor.

Pentru ca oamenii să înțeleagă exact o situație concretă în care persoanele nevăzătoare își pun viața în pericol, Tudor ne-a oferit și un mic exemplu care vizează ambalajul unei sticle de apă la 1L.

“Cu același ambalaj, într-o formă identică a unei sticle de 1L se află și antigelul. Acesta este foarte periculos pentru o persoană care are deficiențe de vedere, deoarece poate foarte ușor să încurce ambalajele. Ambele lichide sunt inodore, însă antigelul este mortal. Există soluții și noi chiar le avem pentru ca persoanele nevăzătoare să poată realiza diferențierea”, completează Tudor.

Cu toții, fără excepție, ar trebui să avem dreptul de a ști ce cumpărăm. Camerele ascunse dintr-un magazin au filmat reacțiile oamenilor atunci când s-au confruntat cu lipsa accesibilității. Urmărind acest video veți înțelege realitatea cu care se confruntă nevăzătorii atunci când merg la cumpărături.

Video aici:

https://www.facebook.com/watch/?v=404432074604055

Dacă v-ați întrebat de ce Asociația Alfabetul Scripor își dorește să lupte pentru “simplificarea” vieții persoanelor nevăzătoare, iată răspunsul. Această Asociație este un ONG care își desfășoară activitățile sub formă de voluntariat. Membrii nu plătesc niciun fel de cotizație, deoarece aportul adus de fiecare este “de ajuns” și nu ar mai trebui cuantificat, consideră inițiatorul proiectului, Tudor Scripor. Aceștia oferă diplome de voluntariat, iar activitatea oricărui membru poate fi dovedită în orice moment.

Există firme care îi sprijină în limita posibilităților, însă, care orice ONG, membrii încearcă să atragă cât mai mulți sponsori pentru a putea să-și ducă la capăt toate proiectele. De asemenea, pentru că sunt puși pe fapte și dornici de multă muncă, conducerea Asociației face un apel către voluntari.

“Aș vrea să fac un apel către toți cei care doresc să se implice voluntari în acest proiect. Să știe de la început că ii sunt bineveniți! Avem nevoie de voluntari pe partea de comunicare, psihopedagogi, profesori, arhitecți, oameni din toate domeniile. Suntem aproximativ 100 de oameni înscriși în acest moment pentru un proiect atât de mare. Au venit mulți înspre noi și din străinătate, din țări precum Cehia, Anglia, Polonia, Statele Unite sau India. Au văzut aplicabilitatea și au dorit să se implice. Sunt oameni care vor să-și folosească timpul într-un mod constructiv care își pun la dispoziție experiența”, transmite Tudor Scripor.

Vezi aici toate detaliile cum funcționează un astfel de Alfabet tactil al culorilor pentru nevăzători: https://www.servuscluj.ro/foto-clujeanul-care-a-inventat-alfabetul-culorilor-pentru-nevazatori-nominalizat-la-premiul-world-idol-2021-nevazatorii-pot-distinge-culorile-hainelor-prin-noua-aplicatie/

Inclusive Access este o întreprinderea socială aflată în parteneriat cu Asociația Scripor. Compania nou înființată în primăvara acestui an, nu oferă beneficii direct către o persoană cu dizabilități. Target-ul lor de clienți sunt în principal instituțiile și companiile.

Această întreprindere socială oferă servicii de consultanță, audit, producție de signalistică, parte de implementare și tot ceea ce înseamnă dispozitive asistive pentru accesibilizarea spațiilor peste tot unde există minusuri în oferirea de servicii și acces către persoane cu dizabilități. De asemenea, Inclusive Acces are scopul de a sprijini instituțiile publice, sectorul public și privat în efortul de accesibilizare.

“În serviciile și produsele pe care le dezvoltăm, integrăm alfabetul tactil al culorilor. Astfel că am făcut un parteneriat oficial între Inclusive Access și Alfabetul Scripor, deoarece mergem pe același drum. Inclusive Access a pornit de la o problemă pe care am constat-o târziu: accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilități. Am pornit inițial cu ideea asupra nevăzătorilor și ne-am dat seama că este nevoie pentru toate tipurile de dizabilități. Toți cei care vor să facă produsele accesibile pentru persoanele cu dizabilități sau în integrarea lor la locul de muncă, venim în sprijinul lor cu asistență pe tot parcursul procesului de acomodare”, a explicat managerul Inclusive Access, Andrei Nicu.

După ce au susținut Atelierul de Accesibilitate la Bistrița, aceștia au aflat că acolo există 18.000 de persoane cu dizabilități: “Toată lumea a făcut ochii mari întrebându-se unde sunt toți, de ce nu îi vedem pe stradă. Tocmai de aceea nu îi vedem pentru că ei nu sunt integrați. Primul pas pentru a-i integra este accesibilitatea”, adaugă managerul Inclusive Access.

În cadrul Atelierului de Accesibilitate în Sport care va avea loc astăzi, vor fi prezenți sportivi paralimpici, dar și instructorii care le practică karate.

“Am ales karate, deoarece în acest sport centura reprezintă un rang și o evoluție în sport, iar culoarea este foarte importantă. Dacă nu își dau seama de culoare, nu vor înțelege performanțele între ei. Sportivii își vor putea identifica centurile prin Alfabetul tactil al culorilor.

Totodată, vom afla cum au trecut antrenorii de karate peste aceste probleme și cum au reușit să integreze divizia de persoane cu dizabilități în cluburile lor. Vrem să fie niște exemple pentru celelalte cluburi care ar trebui să adopte cât mai multe astfel de persoane. Ne dorim să nu existe impedimente și să-i includă în activități”, precizează Andrei Nicu.

Persoanele cu dizabilități se bucură că există cineva care duce o bătălie pentru ei și de obicei nu fac un pas în față: “Ei nu se enumeră printre acele categorii care să-și ceară drepturile. De aceea noi ne-am gândit să nu ne facem un ONG, dar nici SRL, ci o întreprindere socială unde să angajăm persoane cu dizabilități care să ajute oamenii de acest gen. Să lucreze tot în beneficiul lor, acesta este circuitul. Concluzia este că oamenii trebuie să vadă această accesibilitate ca un lucru normal”, a încheiat managerul.

Conform statisticilor oferite de European Blind Union, în țara noastră sunt peste 100.000 de persoane nevăzătoare, iar în Europa aproximativ 30 de milioane.

Atelierul de Accesibilitate – Accesibilitatea în Sport

Data: vineri, 24 septembrie, ora 19:30

Durată aproximativă: 2 ore

Eveniment: 9th WUKF WORLD KARATE CHAMPIONSHIPS CLUJ-NAPOCA

Locație: Cortul de premiere al competiției – Sala Sporturilor Horia Demian, Cluj-Napoca

Deschidere: 10-15 minute

Prezentarea invitaților: 10-15 minute

Discursuri invitați: 10-15 minute/invitat

Păreri personalele și overview asupra accesibilității sportului, cum reușesc prin funcția sau rolul asumat să producă efecte pozitive în viața persoanelor cu dizabilități.

– Importanța sportului pentru persoanele cu dizabilități și motivația personala

– Experiențe anterioare și planuri de viitor în accesibilitatea sportului

Participanții sunt invitați la discuții informale cu invitații, pentru a face schimb de experiență, a stabili relații de lucru și pentru a se cunoaște.