Este autorul unei invenții care ar putea revoluționa modul de percepție a lumii de către persoanele cu deficiențe de vedere. A creat un alfabet tactil care completează alfabetul Braille: cu ajutorul acestuia, bazat pe reprezentări grafice, nevăzătorii pot desluși culorile.
A primit medalia de aur la Salonul Internațional de Inventică din Geneva, Elveția. De asemenea, inventatorul clujean a semnat un protocol cu Ministerul Educației prin care autoritățile române vor susține aplicarea alfabetului Scripor în unitățile educaționale destinate persoanelor cu deficiențe de vedere. Acest alfabet presupune o reprezentare standardizată tactilo-grafică a culorilor, reducând cuvântul (fie că este în Braille, fie că e scris sau vorbit în orice limbă) la un singur simbol, ca o extensie a alfabetului Braille. Alfabetul Scripor, bazat pe teoria culorilor recunoscută internațional, include cele trei culori primare: roșu, galben, alb, culori secundare: portocaliu, verde, mov, culoarea terțiară maro și culorile acromatice: alb, negru și gri.
Inventatorul este artist de profesie. A pictat și a predat arta. „Mi-am făcut educația la Liceul de Arte Plastice care, culmea ironiei, sau poate nu, era vis-a-vis de Liceul de nevăzători. Am studiat și am observat, chiar și atunci, în anii ’90 că ei nu se îmbrăcau colorat. Asta a fost o primă observație a mea.” – spune Tudor Scripor. A absolvit cursurile de iconografie ale Facultății de Teologie Greco-Catolică a Universității Babeș-Bolyai și a predat cursuri de artă bizantină la Institutul Beato Angelico din Milano și la Universitatea Statului Arizona din Statele Unite ale Americii.
La un moment dat, la un curs de-al său în care preda tehnici de pictură și restaurare, a venit un student nevăzător care i-a reproșat că nu l-a făcut să înțeleagă termenul de culoare. Din ziua aceea s-a hotărât să facă ceva pentru a-i ajuta să vadă lumea colorat. „Eu am crezut că pentru a-i explica unui nevăzător un tablou sau o pictură trebuie să-i faci o descriere volumetrică, ceea ce am și făcut. Am reprezentat un tablou de Grigorescu și în loc de lână am pus vată, în loc de piciorușele oilor am pus bețe de chibrit și ulterior mi-am dat seama că volumetria nu are nicio legătură cu termenul de culoare. Am căutat să văd ce codificări ale culorilor au nevăzătorii și nu am găsit nimic. Ei știu că iarba este verde și cerul este albastru, scriu în Braille și atât. Mie foarte mult mi-au plăcut arta și culorile și de aceea am luptat așa de mult să fac această standardizare.” – spune inventatorul.
După studii îndelungate, ani întregi de cercetare, încercări peste încercări, Tudor Scripor a reușit să facă imposibilul posibil, și anume să creeze un alfabet al culorilor, o modalitate prin care nevăzătorii și persoanele cu deficiențe de vedere să poată distinge tactil, adică prin atingere, culorile și să le diferențieze între ele. Alfabetul culorilor este destinat nevăzătorilor dar și daltoniștilor. Mulți daltoniști sunt interesați de acest alfabet pentru că ei nu disting culorile. Mulțumită lui, multe jocuri au devenit accesibile nevăzătorilor. Jocul UNO este pe cifre și pe culori. Cifra și culoarea sunt simboluri universale. Doi nevăzători care știu regulile jocului, chiar dacă sunt din țări diferite, pot să joace acest joc accesibilizat. Și exemplul continuă cu rummy.
Sunt nevăzători care fac sporturi. Ei nu se pot echipa. Tudor Scripor a implementat în cluburi de karate și de judo codurile de culoare. Centurile au o etichetă mică și dedesubt este simbolul de culoare. Alfabetul Scripor va fi utilizat de acum înainte la nivel mondial, atât în creații artistice, cât și pentru lucruri extrem de pragmatice, cum ar fi accesibilizarea pentru nevăzători a liniilor de metrou care au diferite culori.
Și cubul Rubik, mulțumită lui Tudor Scripor, a devenit accesibil nevăzătorilor și ușor de utilizat. „Alfabetul meu se prezintă sub forma unui sistem de puncte care codifică, într-o manieră simplă și universală, culorile. Acest cod facilitează egalitatea de șanse pentru toate persoanele care prezintă dizabilități vizuale. Acum și aceste persoane au posibilitatea să identifice, să scrie, să citească, să recunoască și să diferențieze, în mod eficient, culorile. Mai mult, alfabetul Scripor este calea prin care persoanele cu dizabilități vizuale au acces la tot ceea ce este în jurul lor. Acest concept le va îmbunătăți considerabil calitatea vieții, le va oferi un sentiment de apartenență și le va spori gradul de siguranță și autonomie”