Scripor

Poșta Română lansează primul oficiu poștal adaptat persoanelor nevăzătoare

aprilie 13, 2023

Compania Națională Poșta Română lansează primul oficiu poștal destinat persoanelor nevăzătoare. Astfel, noua locație este adaptată astfel încât, atunci când o persoană cu deficiențe de vedere îi trece pragul, să obțină mai ușor informațiile necesare deplasării în interiorul oficiului și a accesării serviciilor poștale, fără a avea nevoie de un însoțitor.

Oficiul Poștal București 39 este cel amenajat conform detaliilor de mai sus și se află la dispoziția oricărei persoane cu deficiențe de vedere din cele 100.000 care trăiesc în România. Cu ajutorul societății Framinor care a instalat, în cadrul subunității, un sistem high-tech pentru asigurarea orientării în spațiul înconjurător a persoanelor cu deficiențe de vedere, acestea vor ști ce servicii găsesc în oficiul poștal, unde anume sunt situate ghișeele, cum să ajungă neînsoțiți la un ghișeu sau cum să iasă din oficiul poștal.

Sistemul Step-Hear constă într-o aplicație care se descarcă gratuit în telefonul mobil și care, în momentul în care se interconectează cu senzorii instalați în oficiul poștal, va comunica un mesaj audio pre-înregistrat care conține toate informațiile necesare deplasării și accesibilității clienților. Astfel, persoanele cu deficiențe de vedere se vor putea descurca singure în interiorul oficiilor poștale, doar folosind această aplicație, sunt de părere reprezentanții Poștei Române.

Tot în cadrul Oficiului Poștal București 39, Asociația Alfabetul Scripor a oferit gratuit mai multe dispozitive pentru persoanele nevăzătoare sau cu deficiențe de vedere:

  • felicitări tactilo-vizuale tipărite în alfabetul limbii române, alfabetul Braille și în alfabetul tactil al culorilor – Scripor;
  • etichete de uz general, tipizate, cu reprezentarea tactilo-vizuală a culorilor (pot fi folosite pentru identificarea culorilor ouălor de Paști, a globurilor de Crăciun, pentru documente sau accesibilizarea electrocasnicelor, etc);
  • jocul tactil Alb & Negru;
  • kituri de tastatură în alfabetul Braille;
  • kituri pentru accesibilizarea ascensoarelor;
  • planșe cu alfabetul Braille și alfabetul culorilor;
  • cecograme – acestea sunt trimiteri poștale prezentate deschise, însemne pe hârtie specială destinate doar pentru folosința nevăzătorilor, care se admit gratuit în oficiile poștale dacă sunt expediate ca trimiteri neînregistrate şi în sistem Neprioritar.

Toate acestea vor fi vândute în curând și în oficiile poștale.

Alfabetul Scripor este, de fapt, alfabetul tactil al culorilor – un concept bazat pe extinderea alfabetului Braille. Aceasta permite fiecărei persoane cu deficiențe de vedere să citească, să scrie, să înțeleagă, să-și amintească, să diferențieze și să identifice culorile în mod eficient.

OP București 39 este situat în Șoseaua Iancului nr. 5-7, sector 2, București, o zonă frecventată de persoane cu deficiențe de vedere, aflându-se în proximitatea Asociației Nevăzătorilor din România. Acțiunea de astăzi este un proiect-pilot urmând ca, în funcție de interesul acordat și de cerințele clienților cu astfel de nevoi, să adaptăm și alte oficii poștale cu sistemul Step-Hear.