Pentru a face codul accesibil și disponibil, acesta a fost brevetat, promovat și implementat.
Din punctul de vedere al proprietății intelectuale, Alfabetul Scripor este protejat internațional printr-o multitudine de brevete și mărci înregistrate. Toate acestea sunt deținute de Scripor Alphabet SRL, care, la rândul ei le cedează către alte entități, care, doresc să includă alfabetul tactil al culorilor în componența produselor lor.
Proprietatea intelectuală ne garantează faptul că sistemul de codare Scripor este impementat în mod corect, uniform, standardizat, de către companiile producătoare.
Acest fapt, ne va permite în viitor generarea de locuri de muncă și venituri în scopul susținerii inovației în domeniile menționate, precum și implementarea inițiativelor, gratuit, sau prin costuri cât mai reduse pentru nevăzători, tot în scopul susținerii acestora.
O parte consistentă din plus valoare se întoarce în comunitate sub forma unor donații din partea noastră constând în echipamente și materiale educaționale către școli, universităti, asociații de nevăzători partenere, etc, pentru creșterea gradului de conștientizare, popularitate și utilizare a instrumentelor de accesibilizare reunite sub cupola Alfabetului Scripor.